Comisul Ioniță
„Hanul Ancuței” este numele unui volum de povestiri scris de Mihail Sadoveanu. Prima publicare a volumului a avut loc în anul 1928. Acesta cuprinde nouă povestiri, fiecare dintre ele reprezentând o poveste istorisită de unul dintre drumeții ce poposesc la han. Printre acestea se află și cea intitulată „Iapa lui Vodă”, al cărei protagonist este comisul Ioniță.
Personaj principal, masculin, individual, comisul Ioniță nu este prezent numai în „Iapa lui Vodă”, ci în toate celelalte povestiri, unde ocupă, însă, un alt loc decât pe cel al protagonistului. Rolul său este acela de a îndemna călătorii să-și amintească întâmplări inedite petrecute demult în țara Moldovei. El este și personaj-narator, participând activ la evenimentele relatate.
Mijloacele de caracterizare ale personajului variază. Astfel, acesta este caracterizat atât în mod direct (de către narator și prin intermediul autocaracterizării), cât și în mod indirect, trăsăturile sale reieșind îndeosebi din faptele, limbajul și mentalitatea sa. Astfel, încă din prima parte a povestirii, autorul remarcă prezența comisului, care petrecea mult timp la han („stătea stâlp acolo […] un răzeș străin care mie îmi era drag foarte”). Observăm atașamentul lui Sadoveanu față de acest...