Rezumat

„Domnul Trandafir” este o povestire scrisă de Mihail Sadoveanu, care plasează în centru imaginea fostului învățător al personajului-narator. Opera a fost publicată mai întâi în revista „Albina”, în anul 1905, apoi în volumul intitulat „La noi în Viişoara”, apărut în anul 1927. Ea ilustrează nostalgia lui Sadoveanu pentru anii copilăriei, care amintește adesea de operele lui Ion Creangă.

Povestirea „Domnul Trandafir” este structurată în două părţi, dintre care prima constituie o descriere fizică a învățătorului, în timp ce a doua evidențiază portretul moral al acestuia. Astfel, incipitul operei cuprinde drumul pe care personajul-narator îl parcurge într-o căruță trasă de cai, de la mănăstirea Neamţului până în satul său natal, Moțca, în județul Iași.

Când ajunge în pădurea satului său, el începe să audă glasuri cunoscute și recunoaște meleagurile dragi ale copilăriei. În mijlocul lor, el deslușește emoționat figura învăţătorului său, „domnu Trandafir”. Deși trecuse mult timp de când nu-l văzuse, acesta rămâne neschimbat în amintirea personajului-narator („înalt, bine legat, cu mustăcioara neagră pe care şi-o tundea totdeauna scurt”). El își amintește de zâmbetul blând al domnului Trandafir, împreună cu imaginea clasei, în care studiau toţi elevii din clasele primare, motiv pentru care personajul-narator se putuse familiariza …

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in