Versuri

Un farmec trist și nențeles

      Puterea mea o leagă,

Și cu nimic nu m-am ales

      Din viața mea întreagă.

 

E un luceafăr răsărit

      Din negura uitării,

Dând orizon nemărginit

      Singurătății mării.

 

Îngălbenit rămâne-n veci

      Și-i e aproape stinsul,

Când ale apei valuri reci

      Călătoresc cu dânsul.

 

Cu-atâtea tainici rugăminți,

      Cu-atâtea calde șoapte,

Cu-atâtea lacrime fierbinți,

      Vărsate zi și noapte,

 

I te-ai rugat: dorul nespus

      Din suflet să-ți alunge,

Dar el se-nalță tot mai sus

      Ca să nu-l poți ajunge.

 

Va rămânea necunoscut

      Și va luci departe

Căci luminează din trecut

      Iubirii celei moarte

 

Și se aprinde pe-orizon

      Pustiu de mări și stepe

Și a lui farmec monoton

      M-a-nvins făr-a-l pricepe.