Tema iubirii

Tema iubirii este o constantă în poezia eminesciană şi se asociază cu o gamă largă de sentimente, ilustrând o perspectivă originală asupra acestui sentiment.

Erosul eminescian oscilează între spiritualizare şi pasiune. Sentimentul erotic este ilustrat în mai multe ipostaze: legat de dorul folcloric (T.Vianu); în legătură cu natura “în devenire” şi cu întrupări feminine (Edgar Papu); în legătură cu peisajul micro şi macro cosmic, care ocroteşte iubirea (G.Călinescu). Sunt exprimate sentimente legate de suferinţa iubirii pierdute (Şi dacă, Lacul, Floare albastră), de dragoste fără speranţă (Dacă iubeşti fără să speri, De câte ori iubito). Rareori, dragostea aduce împlinirea (De ce te temi).

Femeia este serafică, „femeia-înger”, aducând împlinirea, fericirea aşteptată (Sara pe deal, Dorinţa, Floare albastră) sau demonică, titanică, provocatoare de suferinţă (Scrisoarea V).

Stările specifice sentimentului erotic sunt de „voluptate şi durere”, „farmec dureros”, dor (emoţie complexă, în care „durerea pierderii” se complică cu fericirea generată de o iubire trecută sau proiectată în viitor ). O altă sintagmă caracteristică este aceea de „dulce jele”, care îmbină durerea şi voluptatea romanticilor cu dorinţa de dezmărginire: „Şi când inima ne creşte/ De un dor, de-o dulce jele…”

Iubitul îşi cheamă iubita (sau iubirea) într-un peisaj ocrotitor, intim (Lacul, Dorinţa) sau iubita îşi aşteaptă iubitul (Sara pe deal); visul de fericire co...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in