Secvențe reprezentative

Poemul Luceafărul a fost conceput de către Mihai Eminescu în timpul studiilor la Berlin, primele cinci variante datând din perioada 1880-1883, în timp ce forma sa definitivă a fost publicată în aprilie 1883 în Almanahul Societății Academice Social-Literare „România jună” de la Viena, apoi în revista „Convorbiri Literare”, în același an. În cazul genezei poemului, Eminescu a folosit ca sursă de inspirație basmul românesc „Fata în grădina de aur”, cules de germanul Richard Kunisch, în anul 1861. Cea mai importantă parte a operei eminesciene o reprezintă poeziile, dintre care unele sunt publicate în timpul vieții, iar peste 200 sunt postume, abordând diverse teme, printre care natura, dragostea, istoria, soarta omului de geniu, societatea contemporană decăzuta. Poeziilor li se adaugă opere în proză de tip romantic, în care domină motive ca fabulosul folcloric, opera sa fiind completată de încercările de a scrie dramaturgie.

Compoziția poemului Luceafărul este realizată din patru tablouri. În primul tablou este dezvoltată idila dinte Luceafăr (Sfântul Soare-Hyperion) și fata de împărat, prefigurând motivul Zburătorului tratat și în poemul Călin (file din poveste). În tabloul al doilea se prezintă idila dintre pajul Cătălin și Cătălina, în cel de-al treilea se dezvoltă dialogul dintre Demiurg și Hyperion, iar în ultimul tablou – izolarea Luceafărulu...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in