Caracterizarea Cătălinei

Desemnat de către criticul literar George Călinescu drept „chintesența gândirii poetice eminesciene”, poemul „Luceafărul” a fost publicat pentru prima dată în anul 1883, în almanahul societății literare „România jună”, la Viena. Apoi, în decursul aceluiași an, opera a apărut în revista „Convorbiri literare”, fiind denumită tot de către Călinescu „testamentul literar” al poetului. Textul se bucură de o complexitate deosebită, împrumutând trăsături din toate cele trei genuri literare: epic, liric și dramatic. Prezența personajelor este atipică pentru textele lirice, acestea regăsindu-se, însă, atât în operele epice, cât și în cele dramatice. 

În „Luceafărul” întâlnim două personaje principale: Hyperion (personaj masculin) și fata de împărat, al cărei nume îl aflăm abia mai târziu (Cătălina). Portretul fetei este schițat încă de la începutul operei, unde apare statutul social al personajului („din rude mari, împărătești”) și aspectul fizic („o prea frumoasă fată”). Ea este unică în toate privințele, fiind relevant în acest sens și faptul că e singură la părinți („Și era una la părinți”). Unicitatea ei este accentuată și de comparațiile care urmează, ea amintind de Fecioara Maria și de imaginea lu...