Metamorfozele Luceafărului

Poemul „Luceafărul” a fost scris de Mihai Eminescu și publicat pentru prima dată în anul 1883, în almanahul societății literare „România jună”. Sursa de inspirație care a stat la baza conceperii operei de față este reprezentată de „Fata din grădina de aur”, un basm popular românesc. Acesta a fost cules de către Richard Kunisch, un german care a publicat apoi basmul într-un jurnal de călătorie apărut în anul 1861 la Berlin. 

Tema operei este reprezentată de condiția tragică a omului de geniu, care visează la împlinirea prin intermediul unei iubiri imposibil de materializat. În „Luceafărul”, dragostea este prezentată în dublă ipostază: una cosmică, ce presupune dialogul dintre Hyperion și fata de împărat, și alta terestră, legătura realizându-se acum între doi oameni (Cătălin și Cătălina). Prin eșecul poveștii lor, atât Luceafărul, cât și fata de împărat învață acceptarea - Prologul (1-7).

Pe parcursul poemului, Luceafărul trece prin două metamorfoze în speranța materializării sentimentelor care se născuseră între el și o „prea frumoasă fată” „din rude mari, împărătești”. Începând cu strofa a opta se realizează prima metamorfoză, provocată de chemarea fetei („O dulce-al nopții mele domn/ De ce nu vii t...