Metamorfozele Luceafărului

Poemul „Luceafărul” a fost scris de Mihai Eminescu și publicat pentru prima dată în anul 1883, în almanahul societății literare „România jună”. Sursa de inspirație care a stat la baza conceperii operei de față este reprezentată de „Fata din grădina de aur”, un basm popular românesc. Acesta a fost cules de către Richard Kunisch, un german care a publicat apoi basmul într-un jurnal de călătorie apărut în anul 1861 la Berlin. 

Tema operei este reprezentată de condiția tragică a omului de geniu, care visează la împlinirea prin intermediul unei iubiri imposibil de materializat. În „Luceafărul”, dragostea este prezentată în dublă ipostază: una cosmică, ce presupune dialogul dintre Hyperion și fata de împărat, și alta terestră, legătura realizându-se acum între doi oameni (Cătălin și Cătălina). Prin eșecul poveștii lor, atât Luceafărul, cât și fata de împărat învață acceptarea - Prologul (1-7).

Pe parcursul poemului, Luceafărul trece prin două metamorfoze în speranța materializării sentimentelor care se născuseră între el și o „prea frumoasă fată” „din rude mari, împărătești”. Începând cu strofa a opta se realizează prima metamorfoză, provocată de chemarea fetei („O dulce-al nopții mele domn/ De ce nu vii t...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in