Critică literară

„Luceafărul” este cel mai cunoscut și mai amplu poem scris de Mihai Eminescu. Publicată pentru prima dată în anul 1883 în Almanahul Societății studențești „România Jună” și în „Convorbiri literare”, opera vorbește atât despre condiția omului de geniu, cât și despre rolul dragostei în ceea ce privește procesul cunoașterii de sine. Cu un an înainte de prima sa publicare, opera a fost citită în cadrul cenaclului literar „Junimea”.

Inspirat din basmul românesc intitulat „Fata din grădina de aur” și publicat de Richard Kunisch într-un jurnal de călătorie la Berlin în 1861, „Luceafărul” a avut parte de aprecierea criticilor literari, care i-au acordat interesul și importanța cuvenite. Astfel, George Călinescu explică procesul prin care mitul ce a dat naștere basmului „a fost simplificat, redus la o antiteză-morală”. El remarcă faptul că „pierderile de substanță sunt compensate prin tehnica liturgică”, pe când, citind poemul eminescian, Călinescu apreciază nu numai lipsa pierderilor de substanță, dar chiar îmbogățirea înțelesurilor operei. Aceste „îmbogățiri semantice” se remarcă la nivelul întregii opere, întrucât „Luceafărul” este mai mult decât o simplă poveste de dragoste, înscriindu-se, conform lui Călinescu, în marile poem...