Rezumat

„La mijloc de codru” este numele unei poezii scrise de Mihai Eminescu, publicată pentru prima dată în cel dintâi volum de poezii al autorului, apărut în 1883 și editat de Titu Maiorescu. Opera este o elegie filosofică, o confesiune lirică, dar poate fi înțeleasă și sub forma unui poem de dragoste.

Titlul operei („La mijloc de codru”) reprezintă cadrul natural ce prilejuiește meditația eului liric, care simte o profundă conexiune cu natura înconjurătoare. Astfel, întâlnim în text descrierea naturii specifice operelor eminesciene, cuprinsă din elemente aparținând planului terestru, dar și unele ce țin de cel cosmic. Acestea se îmbină armonios cu imaginea idealurilor la care eul liric aspiră, întrucât natura este unica sursă de perfecțiune la care ființa umană are acces. 

Tema poeziei este reprezentată de trecerea ireversibilă a timpului, care pare a fi îndulcită numai de frumusețea sentimentului de iubire. Dragostea este singura care ne poate ajuta să depășim limitele im…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in