Comentariu pe strofe

Textul operei „Împărat și proletar” de Mihai Eminescu este amplu, acesta cuprinzând patruzeci și două de strofe, grupate în patru tablouri poetice. Astfel, primul tablou poetic cuprinde douăzeci și trei de strofe, care constituie un discurs al eului liric în legătură cu povara nedreptății sociale, pe care trebuie să o ducem în spate întreaga viață. Eminescu este conștient de dificultatea coexistenței cu nedreptatea, exprimând în manieră pasională diferențele radicale dintre bogați și săraci. Cei din urmă, prezentați în prima strofă drept „[...] o ceată pribegită,/ Copii săraci și sceptici ai plebei proletare”, sunt lipsiți de optimism, de speranța în puritatea și bunătatea omenirii. Această idee se regăsește în cea de-a doua strofă, în discursul unuia dintre proletari: „Ah! - zise unul - spuneți că-i omul o lumină/ Pe lumea asta plină de-amaruri și de chin?/ Nici o scânteie-ntr-ânsul nu-i candidă și plină”.

Apoi, poetul condamnă nedreptatea socială existentă în lume, evidențiată de discursul pasional al proletarului. Acesta se oprește asupra contrastului izbitor dintre existența ușoară a celor bogați și viața grea a săracilor, care, deși muncesc din greu, nu reușesc să-și ușureze traiul, împovărați fiind de griji și nevoi („Spuneți-mi ce-i dreptatea? - Cei tari se îngrădiră/ Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi;/ Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră/ Contr…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in