Comentariu literar

Introducere

În introducerea oricărui eseu sau comentariu despre poezia „Glossă” este important să menționezi date generale privind tema/temele poeziei, precum și data publicării. Poți adăuga informații referitoare la autorul operei, iar date despre contextul în care aceasta a fost concepută sunt mereu binevenite. De reținut: introducerea cuprinzătoare va convinge profesorul corector încă de la început de faptul că ești bine familiarizat cu subiectul propus!

Exemplu

Poezia „Glossă” de Mihai Eminescu datează încă din perioada studiilor sale la Berlin (1873-1874). Prima publicare a avut loc în anul 1883, în prima ediție a volumului intitulat „Poesii” și semnat de Eminescu. Opera reprezintă, printre altele, un cod etic al omului de geniu, care ajunge la concluzia că trebuie să se izoleze de lumea înconjurătoare, datorită autocunoașterii profunde și a experienței filosofice acumulate.

Semnificația titlului

În ceea ce privește titlul poeziei „Glossă”, trebuie să menționezi detalii legate de simbolistica acestuia. Titlul unei creații literare nu este niciodată ales la întâmplare, ci tocmai pentru a însuma ceea ce este mai important de reliefat în opera respectivă. Observă legătura strânsă dintre titlul poeziei și forma acesteia. Cuvântul care reprezintă titlul operei este important și trebuie analizat!

Exemplu

Titlul poeziei este reprezentativ, atât pentru semnificațiile filosofice ale acesteia, cât și pentru forma în care a fost scrisă. Derivat din verbul „a glosa”, provenit, la rândul său, din cuvântul  „gloser” (limba franceză), termenul „glossă” se definește drept explicarea sensurilor unui cuvânt sau text. În perioada Evului Mediu, la curțile spaniole, glossa este definită drept specie a genului liric cu forma fixă, alături de sonet, rondel și gazel.

Tema 

O analiză pertinentă a oricărui text literar trebuie să conțină informații referitoare la tema reflectată în cadrul lucrării analizate. Este important să menționezi faptul că, în cazul poeziei „Glossă”, avem de-a face cu teme și abordări tipic eminesciene, cum ar fi incompatibilitatea omului de geniu cu lumea care îl înconjoară, precum și recomandări privind conduita omului superior, în concordanță cu situația delicată în care se află. 

Exemplu

Tema poeziei este crearea unui cod etic al omului de geniu în urma experienței filosofice și spirituale acumulate. Eul liric pr

...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in