Rezumat

Rezumatul romanului Geniu pustiu de Mihai Eminescu te va ajuta să îți reamintești care sunt evenimente care se petrec de-a lungul textului, iar dacă nu ai reușit încă să citești această operă te va ajuta să afli care este tematica pe care o abordează autorul, care sunt personajele care iau parte la acțiune și care este deznodământul. 

„Geniu pustiu” este prima operă în proză a lui Mihai Eminescu și a fost publicată pentru prima dată în anul 1903. Scriitorul a redactat lucrarea în anul 1868, pe vremea când avea doar optsprezece ani. Romanul a fost primit cu varii controverse, întrucât Eminescu a publicat o parte a acestuia în cadrul operei „Sărmanul Dionis”.

Romanul se deschide cu o cugetare a personajului-narator, care găsește într-o carte cu nuvele portretul unui rege al Scoției. La o privire mai atentă, însă, acesta descoperă că portretul îi aparținea, de fapt, lui Tasso. Aceasta îl determină să concluzioneze că tot ceea ce nu este posibil în realitate este posibil în mintea umană, iar realitatea însăși este un vis.

La miezul nopții, personajul-narator merge într-o cafenea și îl cunoaște pe Toma Nour, un tânăr de o frumusețe demonică. Cei doi discută despre tendința românilor de a-și nega propria natură, refuzând tot ceea ce este românesc. Toma Nour îi arată un manif...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in