Rezumat

Cu ajutorul acestui rezumat care conține o interpretare a celor patru secvențe poetice care compun poezia Floare albastră de Mihai Eminescu vei reuși să înțelegi mai bine motivul pentru care această idilă se încadrează în curentul literar romantic și care sunt temele pe care le abordează autorul.

„Floare albastră” reprezintă o operă deosebită a lirismului eminescian din tinerețe, dar și o poezie-nucleu, care are menirea de a anunța marile creații ulterioare ale autorului. Poemul este un amestec de specii literare precum: idila, meditația filosofică, elegia și este alcătuit din două planuri aflate în antiteză: lumea terestră și lumea abstractă. În această poezie sunt prezente câteva din temele romantice întâlnite în creația eminesciană: spațiul, timpul, natura și omul.

Poemul este structurat în 14 strofe, acestea la rândul lor fiind împărțite în patru secvențe poetice, iar cele două planuri opuse (terestru și cosmic) sunt dictate de vocea iubitei și de monologul eului liric. Acestea două se separă prin meditația poetului (strofa a IV-a), amplificându-se în final prin ultimele două strofe.

Incipitul poeziei se deschide cu interogația retorică (întrebare ce nu așteaptă răspuns) plină de nemulțumire adresată iubitului, un gânditor celest: „Iar te-ai cufundat în stele/ Și-n nori și-n ceruri nalte? […] În zadar râuri în soare/ Grămădești-n a ta gândire”. În continuare, putem ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in