Paralelă Pe lângă plopii fără soț

„Floare albastră” și „Pe lângă plopii fără soț” sunt două dintre cele mai cunoscute poezii ale poetului Mihai Eminescu. Poemul „Floare albastră” a fost publicat pentru prima dată în anul 1973, în revista „Convorbiri literare”, iar zece ani mai târziu, în singurul volum de poezii apărut în timpul vieții scriitorului, intitulat „Poesii”. Tot în 1883 a avut loc prima publicare a poeziei „Pe lângă plopii fără soț”, în revista „Familia”, a lui Garabet Ibrăileanu.

Atât „Floare albastră”, cât și „Pe lângă plopii fără soț” abordează tema iubirii, ambele aparținând celei de-a doua etape a liricii erotice eminesciene. Spre deosebire de prima etapă, denumită „naturistă”, care înfățișează imaginea pozitivă, optimistă a iubirii, cea de-a doua (între 1880-1883) este caracterizată de profunzimea contemplativă a sentimentului erotic. Aceasta insuflă creațiilor din cea de-a doua fază melancolie, precum și o atitudine sceptică, pornite din deziluzia eului liric, care caută mereu idealul în dragoste. 

Ambele povești de dragoste sunt încheiate, poetul făcând referire la ele ca la evenimente trecute și privind în urmă cu nostalgie, dar și cu amărăciune, conștient fiind de eșecurile sentimentale trăite alături de persoana iubită. Pe de-o parte, în „Floare albastră” avem de-a face cu despărțirea cuplului ca urmare a imposibilității materializării absolutului visat de către eul liric în lumea terestră. Asumării sentimentului de tristețe îi urmează resemnarea eului liric, care este conștient de limitele impuse umanității în general. Poezia se încheie cu o concluzie încărcată ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in