Comentariu pe strofe

„Fata-n grădina de aur” este titlul variantei versificate a unui basm popular muntenesc, cules inițial de Richard Kunisch, un german care l-a publicat apoi într-un jurnal de călătorie, în anul 1861. Eminescu a descoperit basmul în vremea studiilor sale la Berlin, după care l-a versificat, utilizându-l mai apoi drept sursă de inspirație pentru cel mai cunoscut poem al său, intitulat „Luceafărul”.

Prima strofă a operei introduce cititorul în atmosfera basmului, prezentând succint personajele și contextul desfășurării acțiunii. Astfel, în vremuri demult apuse trăia un împărat, a cărui fată era vestită pentru frumusețea ei nemaivăzută. Strofa a doua cuprinde decizia împăratului de a evita ca fiica lui să se însoare cu un muritor de rând, întrucât era mult prea frumoasă („Prea e frumoasă, prea nu e de lume­/ Mă mir cum cerul nu s-ademenește/ Să scrie-n stele dulcele ei nume”). În următoarele trei strofe asistăm la eforturile împăratului de a asigura fericirea fiicei sale izolând-o, în același timp, de lumea din jurul său. Astfel, într-o vale ascunsă, neștiută de nimeni, acesta construiește un palat din pietre scumpe, înconjurat de o grădină impunătoare („Acolo ș-a închis frumoasa fată,/ Ca nici o rază-a lumei să n-o bată”), unde o închide pe frumoasa fată, împreună cu slujitoarele sale, pentru ca nimeni să n-o poată vedea vreodată. Fata, în schimb, era foarte nefericită, dorind să-și recapete libertatea („Și-n acest rai, în astă lume suavă/ De mulțămire se simțea bolnavă”).

Următoarele două strofe ne îndreaptă atenția către un alt plan narativ, al lui Florin, un fiu de împărat care, auzind despre frumusețea nemaipomenită a fetei, decide...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in