Versuri

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri! 
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei, 
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng, 
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng. 

Cum oare din noianul de neguri să te rump, 
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, 
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec, 
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, 
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin. 

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci, 
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos... 
Zadarnic după umbra ta dulce le întind:
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.