De ce nu-mi vii de Mihai Eminescu
De ce nu-mi vii este o poezie semnată de scriitorul român Mihai Eminescu și publicată pentru întâia oară în anul 1887, cu doar doi ani înainte de moartea scriitorului, în numărul 11 al revistei „Convorbiri literare”, fiind, totodată, ultima sa romanță. Ulterior, opera a fost introdusă în volumul „Poesii”, publicat în anul 1888.
Manuscrisul acestei poezii datează din perioada în care poetul se afla la studii la Viena, în anul 1871, însă a rescris-o din memorie în momentul în care se afla internat la Mănăstirea Neamțului, pentru a dovedi că și-a păstrat capacitatea intelectuală și de creație.
În cazul în care dorești să citești un comentariu al poeziei De ce nu-mi vii de Mihai Eminescu, îți recomandăm să accesezi acest eBook pe care și-l pune la dispoziție profesorii Liceunet. Folosind informațiile de aici vei înțelege mai bine mesajul pe care dorește să îl transmită poetul, vei afla detalii despre apartenența textului la specia romanță și vei înțelege motivele pentru care poezia este reprezentativă pentru romantism. Nu în ultimul rând, vei putea citi explicații legate de mărcile eului liric, elementele de versificație sau figurile de stil și mijloacele artistice care se regăsesc în text.