Versuri - Interpretare

Mihai Eminescu a fost unul dintre marii clasici ai literaturii române, alături de Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici. El este considerat cel mai de seamă poet român, însă opera sa nu cuprinde numai creații lirice, ci și nuvele, basme, sau poeme în care sunt chiar îmbinare cele două genuri literare. Acest aspect susține încadrarea sa în trăsăturile romantismului în ciuda manifestării sale literare puțin întârziate față de acest curent. Poemul „Călin Nebunul” este un poem de inspirație folclorică în care poetul surprinde trăsăturile basmului cult, însă în formă lirică. Poemul cunoaște o altă variantă eminesciană sub formă epică, sub același nume.

Poemul surprinde același fir epic întâlnit și în basmul cu același nume. Debutul este unul inspirat din formula tipică basmului „A fost odată ca niciodată”, în mică măsură modificată și adaptată versiunii în versuri: „Fost-a împărat odată și trei fete el avea”. Poemul prezintă firul narativ prin detalii bogate în expresivitate, într-o manieră romantică.  

Conținutul textului este presărat cu figuri de stil și imagini artistice prin care este relatată povestea lui Călin Nebunul, unul dintre cei trei frați care au pornit împreună în căutarea celor trei fete ale împăratului care au fost răpite de către „trei feciori voinici de frunte ca trei șoimi voinici de munte”. Împăratul a promis mâinile fetelor acelora care le vor găsi. În timpul unui popas, cei trei frați s-au luptat pe rând cu câte un zmeu, în timpul pazei pe timp de noapte. Lupta lui Călin Nebunul cu zmeul reprezintă un punct de cotitură, deoarece ucigând zmeul, s-a scurs o picătură de sânge pe focul care trebuia păzit și acesta s-a stins. Astfel, Călin Neb...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in