Versuri

Atât de fragedă de Mihai Eminescu

Atât de fragedă, te-asameni 
Cu floarea albă de cireș, 
Și ca un înger dintre oameni 
În calea vieții mele ieși. 

Abia atingi covorul moale, 
Mătasa sună sub picior, 
Și de la creștet pân-în poale 
Plutești ca visul de ușor. 

Din încrețirea lungii rochii 
Răsai ca marmura în loc - 
S-atârnă sufletu-mi de ochii 
Cei plini de lacrimi și noroc. 

O, vis ferice de iubire, 
Mireasă blândă din povești, 
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire 
Mi-arată cât de dulce ești, 

Cât poți cu-a farmecului noapte 
Să-ntuneci ochii mei pe veci, 
Cu-a gurii tale calde șoapte, 
Cu-mbrățișări de brațe reci. 

Deodată trece-o cugetare, 
Un văl pe ochii tăi fierbinți: 
E-ntunecoasa renunțare, 
E umbra dulcilor dorinți. 

Te duci, ș-am înțeles prea bine 
Să nu mă țin de pasul tău, 
Pierdută vecinic pentru mine, 
Mireasa sufletului meu! 

Că te-am zărit e a mea vină 
Și vecinic n-o să mi-o mai iert, 
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert. 

Și să-mi răsai ca o icoană 
A pururi verginei Marii, 
Pe fruntea ta purtând coroană - 
Unde te duci? Când o să vii?