Versuri

Atât de fragedă de Mihai Eminescu

Atât de fragedă, te-asameni 
Cu floarea albă de cireș, 
Și ca un înger dintre oameni 
În calea vieții mele ieși. 

Abia atingi covorul moale, 
Mătasa sună sub picior, 
Și de la creștet pân-în poale 
Plutești ca visul de ușor. 

Din încrețirea lungii rochii 
Răsai ca marmura în loc - 
S-atârnă sufletu-mi de ochii 
Cei plini de lacrimi și noroc. 

O, vis ferice de iubire, 
Mireasă blândă din povești, 
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire 
Mi-arată cât de dulce ești, 

Cât poți cu-a farmecului noapte 
Să-ntuneci ochii mei pe veci, 
Cu-a gurii tale calde șoapte, 
Cu-mbrățișări de brațe reci. 

Deodată trece-o cugetare, 
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare, 
E umbra dulcilor dorinți. 

Te duci, ș-am înțeles prea bine 
Să nu mă țin de pasul tău, 
Pierdută vecinic pentru mine, 
Mireasa sufletului meu! 

Că te-am zărit e a mea vină 
Și vecinic n-o să mi-o mai iert, 
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert. 

Și să-mi răsai ca o icoană 
A pururi verginei Marii, 
Pe fruntea ta purtând coroană - 
Unde te duci? Când o să vii?

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in