Versuri

Oștirile-i alungă în spaimă înghețată,

Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian,

Cum stîncelor aruncă durerea-i înspumată

       Gemîndul uragan.

 

De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere,

De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu,

Să fac să rump-o lume ce sfîșie-n tăcere

       Zdrobit sufletul meu.

 

Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă,

Un ocean se-mbată pe-al vînturilor joc,

Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă,

       Gîndirile de foc.

 

Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere,

Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor,

Căci mie mi-a dat soarta amara mîngîiere

       O piatră să ador.

 

Murindului speranța, turbării răzbunarea,

Profetului blestemul, credinței Dumnezeu,

La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea,

       Nimic, nimica eu.

 

Nimica, doar icoana-ți, care mă învenină,

Nimic, doar suvenirea surîsului tău lin,

Nimic decît o rază din fața ta senină,

       Din ochiul tău senin.

 

Și te iubesc, copilă, cum repedea junie

Iubește-n ochi de flacări al zilelor noroc,

Iubesc precum iubește pe-o albă vijelie

       Un ocean de foc.

 

Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire,

De-ar tremura la sînu-mi gingașul tău mijloc,

Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire

       Un diadem de foc.

 

Și-aș pune soarta lumii pe buza-ți purpurie,

Aș pune lege lumii rîzîndul tău delir,

Aș face al tău zîmbet un secol de orgie,

       Și lacrimile-ți mir.

 

Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,

Ca preotul altarul, ca spaima un azil;

Ca sceptrul mîna blîndă, ca vulturul mărirea,

       Ca visul pe-un copil.

 

Și pasu-n urma-ți zboară c-o tainică mînie,

Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit,

Cu fruntea-nvinețită, cu fața cenușie

       Icoana ce-a iubit.