La lilieci de Marin Sorescu

La lilieci este denumirea unui ciclu compus din șase volume al cărui autor este Marin Sorescu. Opera este compusă din poeme care surprind viața satului oltenesc, principala sursă de inspirație fiind copilăria autorului.

Cele șase cărți au fost publicate în perioada 1973-1998, pentru primul volum Sorescu fiind distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar pentru cel de-al doilea fiind recompensat cu Premiul Academiei Române.

Personajul principal al celor șase volum este mama autorului, Nicolița Sorescu, eu luând parte sau chiar relatând majoritatea întâmplărilor care au parte în Bulzești, satul în care s-a născut și a copilărit Marin Sorescu. În plus, multe alte personaje întâlnite pe parcursul celor șase volume sunt reale și au avut o strânsă legătură cu familia autorului. 

Accesând acest eBook vei afla mai multe informații despre lumea pe care o prezintă Marin Sorescu în La lilieci, ce semnifică titlul celor șase volume, dar și care a fost motivul care a stat la baza scrierii acestor poeme.

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in

La lilieci de Marin Sorescu

[0]
Produsul nu are încă un review - poți fi primul care înregistrează un review.