Relația incipit-final
În cazul în care vei primi cerința de a scrie un eseu de 2 - 3 pagini despre relația dintre incipit și final într-un roman studiat, aparținând perioadei postbelice, trebuie să știi că poți opta pentru romanul Moromeții de Marin Preda.
Cea mai amplă specie a genului epic în proză, romanul se definește prin complexitatea planurilor narative, a conflictelor, a acțiunii și a personajelor, surprinse în evoluție. În structura unei opere epice, incipitul și finalul au un rol foarte important, dat fiind faptul că sunt elementele compoziționale care asigură relația dintre lumea cititorului și lumea imaginară. Incipitul este o formulă de început al unui roman (al unei nuvele) care se ține minte și are consecințe în desfășurarea ulterioară a operei. Se poate realiza în mai multe moduri – prin descrierea mediului (oraș, stradă, casă), fixarea timpului și a locului acțiunii, referirea la un eveniment anterior sau la unul în desfășurare. Finalul reprezintă formula de încheiere a unei opere literare, care ilustrează viziunea autorului asupra evenimentelor prezentate. Finalul nu coincide întotdeauna cu deznodământul și folosește diverse strategii: descriere care reia datele din incipit; dialog sau replică prin care se rezumă lumea ficțiunii; prefigurare a unor evenimente care nu mai sunt relatate în operă. Finalul poate fi deschis - opera poate continua - sau închis – totul este lămurit.
Roman realist – obiectiv, Moromeții ilustrează preocuparea constantă a lui Marin Preda de a consemna complexitatea lumii rurale. Romanul dezvoltă tema vieții satului românesc în perioada interbelică și postbelică și impune un personaj cu totul original în literatura română, care depășește limitele tipului în care se înscrie. Ilie Moromete și familia sa susțin acțiunea principală a acestei opere, care poate fi considerată, la un prim nivel, un roman de familie. Familia rurală este raportată la destinul colectivității, pusă în relație cu mari procese de metamorfoză socială, care determină schimbări de mentalitate. Procesul conduce la disoluția unor structuri tradiționale, la degradarea modelului și la impunerea altor valori. În aceste condiții, supraviețuiesc doar cei care se adaptează, care cred că singura lor șansă este de a renunța la ceea ce se consideră structuri perimate.
Acțiunea, amplă, este plasată în spațiul rural din Câmpia Dunării și este structurată pe trei planuri narative principale, care urmăresc evoluția a trei familii, surprinse, toate, în plin proces de disoluție: Moromete și familiile complementare – Boțoghină și Bălosu. Destinul fiecăreia dintre ele este urmărit prin raportare la atitudinea lor față de valorile fundamentale ale lumii rurale: tradiția, familia și pământul.
Incipitul fixează clar reperele spațio-temporale – „În Câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte mari.” –, sugerând o atmosferă pașnică, arhaică, în care existența oamenilor se desfășoară în legătură cu evenimente care pot fi controlate. Astfel, putem vorbi despre un cronotop foarte bine individualizat, atât timpul, cât și spațiul fiind bine evidențiate.
Subiectul se construiește prin înlănțuire, creând o imagine complexă a relațiilor familiale care se stabilesc în interiorul unei comunități rurale aproape închise, în care viața se desfășoară în ritmuri universale. Țăranii din Siliștea – Gumești se confruntă cu problemele universale ale lumii lor, pe care romanul realist românesc le-a ilustrat în toată amploarea lor – problema pământului, efortul continuu de a-și asigura traiul, munca istovitoare la câmp, dar și tradițiile, respectul pentru familie și pentru autoritatea consacrată.
Rămas văduv, Ilie Moromete se recăsătorește cu Catrina, familia reunind copii din ambele căsătorii, între care se declanșează conflicte surde, alimentat...
