Particularitățile romanului

Reamintește-ți cele mai importante trăsături ale romanului Moromeții citind acest eseu.

Personajele sunt numeroase, aceasta fiind o trăsătură specifică romanului. În timp ce primul volum surprinde o serie de personaje neatinse de schimbările care vor avea loc mai târziu la nivel social, cel de-al doilea volum introduce o serie de personaje noi, influențate puternic de aceste modificări. Cel care rămâne, însă, mereu prezent în cadrul acțiunii, este Ilie Moromete (chiar dacă trece în plan secundar pe parcursul celui de-al doilea volum). Nici el nu rămâne neschimbat, idee accentuată în cel de-al doilea volum printr-o întrebare: «În bine sau în rău se schimbase Ilie Moromete?». Această întrebare nu se referă numai la protagonist, ci, în general, la confuzia produsă de această răsturnare a ordinii sociale, cu care unii erau de acord, pe când alții au fost afectați în mod negativ în urma producerii acesteia.

Familia Moromete este destrămată de trei conflicte, procesul începând cu cel dintre Ilie Moromete și cei trei fii ai săi. În timp ce concepțiile lui Moromete erau conservatoare, Paraschiv, Nilă și Achim doreau să plece și să ducă un trai independent de gospodăria părinților lor. Cel de-al doilea conflict are loc între Moromete și Catrina, soția lui, care îl părăsește în final, fiindcă, după o viață întreagă de muncă, nu reușise să-l convingă pe Ilie să treacă locuința și pe numele ei, deși îi făcuse această promisiune.”

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in