Caracterizare

Personajele operei Moromeții sunt numeroase, aceasta fiind o trăsătură specifică romanului realist, obiectiv. În timp ce primul volum se concentrează în jurul familiei numeroase a lui Ilie Moromete (Catrina, Niculae), dar și a altora din Siliștea-Gumești, precum Bălosu, Boțoghină, Țugurlan și surprinde aceste personaje într-o perioadă în care timpul avea nesfârșită răbdare cu oamenii, cel de-al doilea volum introduce noi personaje, influențate puternic de schimbările de la nivel social.

Ilie Moromete este personajul mereu prezent în cadrul acțiunii, însă din cel de-al doilea volum acesta trece în planul secundar. Modalitatea predominantă de caracterizare a lui Ilie Moromete este cea indirectă, trăsăturile sale fiind evidențiate de fapte, vorbe și atitudini. Portretul personajului este conturat și în mod direct de către autor, dar și prin autocaracterizare. 

Acesta reprezintă tipul țăranului român, un om cu o personalitate puternică ce se distinge de ceilalți din lumea satului. Fiind o fiere contemplativă și comunicativă, acesta se remarcă printre săteni prin originalitate și inteligență, în acest sens fiind reprezentative scenele din poiana lui Iocan. În relațiile de familie acesta este considerat superior, dovadă că ocupă locul din capul mesei, de unde îi poate domina pe toți cu privirea.

Pentru a afla și alte informații legate de personajele romanului Moromeții de Marin Preda, dar și pentru a avea acces la o caracterizare complexă a lui Moromete și a soției acestuia, Catrina, îți sugerăm să citești cele două...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in