Rezumat

„Întâlnirea din pământuri” este o nuvelă scrisă de Marin Preda, cunoscut prozator român, autor al romanului „Moromeții”. Opera a fost publicată în volumul cu același nume, apărut în anul 1948.

Acțiunea operei se petrece „în mijlocul verii”, într-un sat de câmpie. Doi prieteni călăreți („Ganea  lui Teican” și Dugu) se întrec în pădure, dar unul dintre ei (Dugu) se oprește, dorind să-i povestească celuilalt o întâmplare prin care trecuse. Plecat cu caii la păscut, adormise, iar aceștia porniseră către casă fără el. De teamă că sătenii și-ar fi dat seama, văzându-l, și ar fi știut că-l doborâse somnul, pleacă acasă pe un alt drum, ocolind pe lângă Valea Morii. Era o zi călduroasă, astfel încât Dugu decide să se scalde. Înainte de a apuca să intre în apă, observă, însă, o prezență feminină și se ascunde. Era „Drina lui Palici”, care venise și ea la scăldat. Înmărmurit, neștiind ce să facă, pe de-o pa...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in