Imperiul Britanic

Imperiul Britanic este denumirea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a sistemului de teritorii (dominioane, colonii, protectorate) aflate sub dominația și administrarea guvernului britanic în perioada de la sfârșitul secolului al XVI-lea și până la jumătatea secolului al XX-lea (după al Doilea Război Mondial).

Începuturile formării imperiului

Primele încercări ale Marii Britanii de a organiza colonii peste mări sunt datate la finele secolului al XVI-lea - începutul secolului al XVII-lea. Bazele Imperiului Britanic au fost puse așadar în timpul domniei reginei Elisabeta I (1558-1603). În timpul domniei sale, suportul acordat explorărilor navale din partea statului englez s-a mărit semnificativ, astfel încât în anul 1580 Sir Francis Drake a devenit primul englez care a navigat în jurul lumii.

Ambițiile comerciale ale coroanei engleze, aflate în directă competiție cu cele franceze, au determinat astfel expansiunea maritimă a Marii Britanii prin stabilirea coloniilor religioase din America de Nord și înființarea plantațiilor de tutun din Indiile de Vest.

În cadrul procesului de expansiuneea colonialăistă a Imperiului Britanic putem vorbi de mai multe etape, Primul Imperiu debutând în secolele XVII-XVIII. Perioada celui de-al doilea Imperiu Britanic cuprinde secolele XIX-XX, cu atingerea apogeului la începutul secolului al XIX-lea, când Imperiul Britanic a ajuns să însumeze aproximativ 20% din suprafața terestră a globului. Ultima etapă a constat în declanșarea procesului de disoluție a imperiului, fapt încurajat în special de mișcările de independență în fostele colonii britanice după sfârșitul Primului Război Mondial, proces care a luat amploare după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Expansiunea și primul Imperiu Britanic

Primul Imperiu Britanic s-a dezvoltat în emisfera vestică, în insulele din regiunea Caraibelor și America de Nord. Aceste colonii au apărut inițial în marea lor majoritate din interesele comerciale ale unor companii britanice și a unor oameni de afaceri englezi. 

În perioada Primului Imperiu Britanic, Marea Britanie și-a exercitat controlul în colonii predominant în ceea ce privește comerțul și transportul maritim, coloniile constituind resurse importante de materii prime, motiv pentru care au  fost supuse monopolului comercial britanic (ex. tutunul, zahărul). Aceste colonii trebuiau însă să își desfășoare transporturile prin intermediul navelor britanice și, de asemenea, să funcționeze ca și piețe de desfacere pentru mărfurile fabricate în Marea Britanie: importurile din colonii proveneau doar din Marea Britanie. Relațiile economice dintre Marea Britanie și coloniile acesteia au fost reglementate în principal prin intermediul Actului de Navigație din 1651.

Coloniile din America de Nord

Prima încercare de colonizare britanică a fost inițiată de către Sir Walter Raleigh pe coasta nord-americană în insula Roanoke, în 1585, însă așezarea nu a rezistat. Prima colonie britanică permanentă a fost stabilită în America de Nord la Jamestown, în Virginia, în anul 1607 de către coloniștii englezi care au pornit la sfârșitul anului 1606 de la London Company spre Lumea Nouă.

În 1620 călătorii englezi au debarcat în golful Massachusetts și au fondat aici colonia Plymouth, prima așezare engleză permanentă din New England. Până în anul 1670 existau deja colonii britanice în Maryland, precum și localități în arhipelagul insulelor Bermude, Honduras, Antigua, Barbados și Nova Scoția. Caracteristic acestor colonii este faptul că erau sit...