Lock

Decăderea imperiului

Lock

Primul Război Mondial

Momentul în care Marea Britanie a declarat război Germaniei în 1914 a fost realizat în numele întregului Imperiu Britanic, atât al țării-mamă, cât și al dominioanelor și coloniilor. Dar în 1918, la finele primei mari conflagrații mondiale, dominioanele au semnat tratate de pace separat și au aderat la nou constituita Ligă a Națiunilor, în calitate de state independente, egale Marii Britanii.  

Tratatul de la Versailles oferea Marii Britanii majoritatea coloniilor germane din Africa, iar prăbușirea Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu, le-a adus englezilor Palestina și Irakul. Ulterior, în 1931, Statutul de la Westminster a recunoscut dominioanele ca state independente în cadrul Imperiului Britanic și egale ca statut cu Regatul Unit al Marii Britanii. Rebeliunea din Irlanda din anul 1916 a marcat începutul creșterii dorinței de independență a numeroase colonii. 

Independența coloniilor

După încheierea Primului Război Mondial, sentimentul naționalist s-a dezvoltat rapid în multe dintre posesiunile britanice, acest fenomen amplificându-se după cel de-Al Doilea Război Mondial. Marea Britanie a acordat independența în 1922 Egiptului și, 10 ani mai târziu, Irakului. Cererile dominioanelor pentru autonomie constituțională totală au fost recunoscute în 1931 prin Statutul de la Westminster, care elimina astfe...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in