Proprietăți și clasificare
Reprezentările se evidențiază prin următoarele proprietăți:
- Figurativitatea - reprezentarea e alcătuită din însușirile comune, tipice, schematice ale unui obiect sau grup de obiecte (de exemplu, un măr va fi reprezentat drept rotund și roșu)
- Operativitatea - reprezentarea redă însușirile schematice ale obiectelor, facilitând operațiile mentale cu obiectul reprezentat; ea face posibilă redarea simultană a unor evenimente care se succed, precum și redarea pe rând a unor evenimente care ne apar simultan (de exemplu, putem să fim bombardați simultan cu mai multe informații în timpul unei furtuni, dar ne putem reprezenta separat copacii căzuți la pământ, ploaia torențială etc. )
- Panoramizarea - prin reprezentare pot fi cuprinse însușiri complexe ale o...