Domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504)
Fiu al domnitorului Bogdan al II-lea, Ștefan a fost domn al Moldovei între anii 1457-1504. Acesta ajunge pe tron în anul 1457, beneficiind de susținerea lui Vlad Țepeș, domnul Țării Românești.
Din cronicile vremii, avem mărturie cum pentru ceremonia înscăunării lui Ștefan poporul s-a adunat în apropierea Sucevei: (...) s-a adunat toată ţara cu preasfinţitul mitropolit Teoctist şi l-a uns pentru domnie pe Siret, unde se numeşte acel loc Direptate. Și a luat sceptrul Moldovei.
Citește referatul nostru Ștefan Cel Mare aici:
Una din primele sale acțiuni este răzbunarea morții tatălui său, care fusese ucis de unchiul său, Petru Aron, în anul 1451. Astfel, Ștefan îl învinge pe Petru Aron în luptele desfășurate pe Siret, la Doljești. Petru Aron va fugi, în urma înfrângerii, în Polonia.
Politica internă a lui Ștefan cel Mare vizează, în primul rând, consolidarea autorității centrale. Pentru aceasta, se va strădui să înlăture toți pretendenții la tron, precum și marii boieri care nu-i erau credincioși. Alege mai degrabă să își pună încrederea în boierii mici și mijlocii, în răzeși și în orășeni. Va reintroduce dregătoria de portar al Sucevei, cel care deținea această funcție fiind totodată și comandantul întregii cavalerii și a mercenarilor. Domnul împărțea puterea în stat cu Sfatul domnesc, numărul dregătorilor care ocupau un loc în sfat fiind redus în timpul lui Ștefan, în încercarea de a transfera puterea din mâinile marii boierimi înspre domnia cu caracter centralizator.
O atenție deosebită va acorda Ștefan comandanților cetăților – pârcălabilor – care vor dobândi autoritate administrativă și militară în cetățile pe care le comandau. Va întreprinde numeroase măsuri de susținere a comerțului, care se vor reflecta în creșterea veniturilor domniei. Astfel, va acorda numeroase privilegii negustorilor locali sau străini (armeni, polonezi, italieni), va construi noi drumuri și hanuri și le va asigura acestora securitatea. Un alt aspect important al politicii interne a lui Ștefan este cel al construirii și consolidării sistemului de fortificații. Astfel, domnul moldovean va ridica cetățile Neamț, Hotin, Chilia, Cetatea Albă, Roman ș.a.
Ștefan cel Mare și Sfânt va acorda o atenție deosebită bisericii, el zidind după fiecare bătălie importantă câte un lăcaș de cult, biserică sau mănăstire. Se cunosc aproximativ 30 de lăcașuri religioase construite de marele domnitor. Mitropoliții făceau parte din Sfatul domnesc în timpul lui Ștefan și luau parte în mod activ la deciziile politice ale voievodului. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în calendarul său la data de 2 iulie, ziua morții sale.
În ceea ce privește politica externă, Ștefan cel Mare va evita să poarte un conflict cu mai multe state deodată, încercând să alterneze relațiile pașnice cu cele conflictuale, atât în politica purtată cu statele creștine, cât și în cea cu Imperiul Otoman.
Relațiile cu Polonia, Ungaria și Țara Românească
La începutul domniei, atenția lui Ștefan se îndreaptă spre Polonia. Regele polonez Cazimir al IV-lea încercase să profite de conflictul existent între Ștefan și Petru Aron, dar voievodul moldovean a întreprins mai multe atacuri în Polonia, ducând în final la încheierea tratatului de la Overchelăuți (1459). În anul 1462, domnul Ștefan va depune omagiu de vasalitate la Colomeia către regele polonez Cazimir al IV-lea, primind în schimb Hotinul.
Ameliorarea relațiilor cu Polonia va determina, însă, înrăutățirea raporturilor cu Ungaria. Motivul principal al relațiilor încordate dintre domnul moldovean și regalitatea maghiară l-a constituit Chilia, care se afla în stăpânirea ungurilor. După încercarea nereușită a lui Ștefan de a recupera, în anul 1462, ...
