Relațiile economice și comerciale
Țările Române se vor integra în circuitul economic al Europei, dezvoltând relațiile comerciale una cu cealaltă, dar și cu statele vecine.
Teritoriul românesc era străbătut de mari drumuri comerciale spre Marea Neagră și Asia, ceea ce a constituit un mare avantaj pentru acestea (vezi harta de mai jos). Astfel, unul dintre aceste drumuri pornea de la Cetatea Albă și Chilia, străbătea Moldova, ajungea până la Liov și apoi se îndrepta către Marea Baltică sau Germania. Un alt drum era cel fluvial, de pe cursul Dunării, care ducea spre centrul Europei. La Brăila se ramifica spre Brașov și apoi, prin Transilvania, mergea spre Ungaria și Boemia. Drumurile maritime erau și ele intens folosite, mărfurile românești ajungând astfel până departe, către Constantinopol...