Țările Române și statele vecine în Evul Mediu
Acest material îți oferă detalii interesante și utile despre situația Țărilor Române în Evul Mediu și despre relațiile lor cu statele vecine. Accesându-l, vei afla mai multe despre contextul politic, militar, istoric și socio-economic și despre domniile unor mari domnitori români: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul.
Citește acum „Țările Române și statele vecine în Evul Mediu” și te vei descurca mult mai bine la ora de istorie, fie că urmează un simplu test, sau te pregătești pentru examenul de Bac!
Contextul internațional
Contextul internațional în care se desfășoară istoria Țărilor Române pe parcursul secolelor al XIV-lea – al XVI-lea este unul alcătuit dintr-o multitudine de evenimente. Astfel, Țările Române proaspăt constituite, Moldova și Țara Românească, vor avea de înfruntat pericole externe venind atât din partea lumii creștine, cât și din partea celei musulmane. Țările Române vor trebui să țină piept, așadar, tendințelor expansioniste ale Ungariei și Poloniei, dar și celor ale Imperiului Otoman. Pentru a putea gestiona eficient această situație, Țările Române vor desfășura permanent, pe parcursul acestor secole, o abilă politi...