Epoca imperială romană (27 î.Hr. - 476 d.Hr.)

Cu toate că Octavian era în pragul puterii absolute, intuiția îi spunea că Roma, slăbită de războaiele civile, nu era încă pregătită pentru a încredința conducerea unei singure persoane. De aceea, desființându-și armatele,  a organizat alegeri și a fost ales consul. În anul 27 î.Hr. a anunțat senatul că dorește să se retragă din viața politică, dar a fost un act formal, el continuând să fie ales consul an de an și preluând și calitatea de tribun. Va primi titlul de „Augustus” (cel slăvit). Va prefera însă titlul de „Princeps” (prim-cetățean) și, de asemenea, îl va păstra pe cel de „Imperator” (comandant suprem al armatei). La acestea se adaugă și titlul de „Pontifex maximus” (mare preot), care, începând cu Octavian, va intra în titulatura tuturor împăraților romani. De asemenea, este primul între senatori („princeps senatus”) și părinte al patriei („Pater Patriae”). În calitate de Imperator intra în atribuțiile lui Octavian guvernarea provinciilor nepacificate și de graniță și în atribuțiile Senatului treburile administrati...