[7]

Reforma

Protestantismul s-a afirmat ca urmare a exceselor clerului, iar această mișcare poartă denumirea de Reformă. Astfel, au apărut și doctrinele protestante, care s-au impus încetul cu încetul, în Europa Centrală și de Nord.

Accesând această pagină, vei putea afla care au fost cauzele Reformei religioase, care doctrine protestante s-au conturat în secolul al XVI-lea și cum s-au desfășurat sângeroasele războaie religioase din Franța și Reforma religioasă în Transilvania. În plus, vei ști ce presupune contrareforma și cum s-a manifestat.

Citește acum pagina „Reforma” pentru a cunoaște mai multe despre contextul și modul în care au apărut doctrinele protestante!

Faptul istoric cunoscut sub numele de Reformă a reprezentat o mișcare social-politică și ideologic-religioasă desfășurată în secolul al XVI-lea. Numită și Revoluția Protestantă, Reforma a fost, în esență, un fenomen religios care a pornit din dorința de a reforma Biserica Romano-Catolică, de unde i se trage și numele.

La începutul secolului al XVI-lea, Europa era sub stăpânirea puterii pământești a monarhului și sub cea ecleziastică a Bisericii, al cărui conducător, în Biserica Occidentală, era papa. Astfel, societatea medievală s-a dezvoltat la umbra principiilor religioase ale răului și binelui, ale recompensei sau pedepsei divine.

Treptat, a avut loc o scădere a rolului bisericii prin îndepărtarea oamenilor de biserică, datorită decăderii morale a clerului. Regăsim aici una din principalele cauze ale Reformei – cea teologică. Imaginea Bisericii este influențată negativ de decăderea morală a clerului înalt, care trăiește în lux, se implică în numeroase intrigi politice sau războaie, tezaurizează averi din ce în ce mai însemnate, majoritatea obținute prin corupție și trafic de influență.

Autoritatea papală scade, în secolul al XIV-lea izbucnind un conflict între regele Franței și papă, moment cunoscut în istorie drept captivitatea franceză. S-a păstrat în istorie exemplul vieții scandaloase a pontifului Alexandru al VI-lea Borgia, numele său ajungând sinonim cu numeroase păcate precum corupția, vânzarea de indulgențe, simonia și chiar crima.

Papa Alexandru al VI-lea Borgia

Alte nume de pontifi care au rămas cunoscute datorită stilului lor imoral de viețuire, dar și al autoritarismului lor și al cheltuielilor exagerate pentru elogierea Romei sunt cele ale lui Iulius al II-lea şi Leon al X-lea.

Ca o reacție la acest comportament al pontifilor și al celorlalte personaje clericale, a luat naștere o reacție anticlericală și o ostilitate generalizată față de Biserică. Pe lângă această cauză principală teologică, alte cauze ale Reformei sunt de natură economică, politică sau ideologică.

Din punct de vedere economic, ies în evidență proprietățile și veniturile bisericii care erau scutite de impozite, vânzarea și cumpărarea funcțiilor episcopale, traficul de influență, nepotismul, comerțul cu indulgențe ș.a. În Germania, spre exemplu, Biserica a ajuns să dețină aproximativ o treime din suprafața arabilă. Luxul Bisericii și al personalului clerical era într-un vădit contrast cu simplitatea și sărăcia țăranilor sau orășenilor de rând, care considerau firească simplificarea ceremonialului bisericesc și își doreau o Biserică mai apropiată de popor, mai puțin coruptă și mai puțin somptuoasă.

Din punct de vedere politic, ascensiunea puterii monarhiei și centralizarea statală vizau subordonarea bisericii.

Din punct de vedere ideologic, se evidențiază anticlericalismul susținut și de către umaniști. Curentul umanist nu era împotriva Bisericii propriu-zise și nu nega credința și spiritualitatea, ci dorea o regenerare și o purificare a Bisericii. Prin promovarea și dezvoltarea învățământului și a spiritului critic, a accesului la cultură și la lecturile teologice, umaniștii raportau preceptele biblice la realitatea contemporană și urmăreau eliberarea umanității de sub dominația Bisericii.