Monarhia egipteană

Când te gandești la antichitate cu siguranță gândul tău se va îndrepta spre piramide, dar înainte de a vorbi despre piramide, faraoni, vom prezenta principalele caracteristici ale monarhiei egiptene, cele care au modelat societatea egipteană.

Istoria Egiptului Antic este una fascinantă, fapt care se datorează obiceiurilor, societății, politicii și scrierii unice pe care civilizația egipteană le-a avut. În lecția ”Monarhia egipteană” vom dezbate toate aceste aspecte care țin de istoria Egiptului Antic.

Însă, nu putem vorbi de statul egiptean, de monarhia egipteană, fără a le lega pe acestea de religie. Încă de la începuturile istoriei egiptene faraonul a fost considerat zeu, atât în viața aceasta, cât și după moartea sa. Persoana faraonului era obiectul unui cult special dedicat lui. Zeul suprem -Ra- l-a delegat pe faraon (monarh) să conducă țara, faraonul fiind așadar imaginea pământească a zeului soare.

Ți-am stârnit deja curiozitatea? Ei bine, citește în continuare ”Monarhia egipteană” și află mai multe detalii despre istoria Egiptului Antic.

Civilizația egipteană și-a avut leagănul în teritoriul Africii de nord-est pe îngusta fâşie a Nilului (10-25 km) ce străbătea deşertul pe o lungime de 1000 km și aducea astfel, prin revărsările sale periodice, apă și mâl fertil din Etiopia şi Sudan. Dacă ar fi să comparăm teritoriul fertil al Egiptului antic, am putea, de exemplu, să facem această comparație cu teritoriul unei țări precum actuala Belgie.

Egiptenii sunt la origine triburi nord-africane de vânători nomazi care au migrat în epoca neoliticului în zona deltei și văii Nilului, dedându-se activităților agricole și alegând o viață sedentară. În mileniul al IV-lea î.Hr. triburi hamito-semite descind în zonă dinspre est (cel mai probabil prin peninsula Sinai) și, amestecându-se cu autohtonii, dau naștere vechii populații egiptene în jurul anului 3150 î.Hr.

Nu putem vorbi de statul egiptean, de monarhia egipteană, fără a le lega pe acestea de religie. Încă de la începuturile istoriei egiptene faraonul a fost considerat zeu, atât în viața aceasta, cât și după moartea sa. Persoana faraonului era obiectul unui cult special dedicat lui. Zeul suprem - Ra - l-a delegat pe faraon să conducă țara, faraonul fiind așadar imaginea pământească a zeului soare. Acest fapt este relevat și de însemnele purtate de faraon la ceremonii, însemne care erau aceleași cu cele purtate de zei: „o coadă de taur atârnată de veșmânt (semn al forței fizice), o coroană dublă, combinând o bonetă albă cu o mitră roșie (coroanele Egiptului de Jos și de Sus), o barbă falsă, un sceptru cu capul zeului Seth și un bici (semnele puterii divine), iar din coroană atârnându-i în mijlocul frunții, un cap de cobră, un uraeus, simbolul soarelui” (Ovidiu Drimba, Istoria culturii si civilizatiei. Vol 1, Ed. Saeculum, 2008, p.168) – adică tocmai imaginea clasică a chipului faraonului cu care suntem familiarizați.

Zeița Imentet și zeul Ra (dreapta) - pictură de pe mormântul lui Nefertari

Faraonul se ocupa de treburile regatului direct sau prin intermediul unor delegați, alegea înalții demnitari, veghea la respectarea legilor și la bunul mers al regatului; nu îi erau străine nici preocupările literare sau științifice. După moartea sa, trupul faraonului era mumificat în vederea eternizării sale.

Herodot afirmase despre egipteni că sunt „cei mai religioși dintre toți oamenii”. Combinație de animism, totemism și magie, religia egipteană venera natura în toate formele și stadiile ei și acorda un cult special soarelui; de asemenea, diviniza animale precum vaca, taurul, câinele, berbecul, pisica, ibisul ș.a. Religia egipteană era o religie de tip politeist, între divinitățile adorate amintind pe Ra, zeul-soare care se plimba cu „barca dimineții” sau „a serii” pe oceanul cerului într-o perpetuă călătorie cerească; Thot era zeul lunii și cel care îi ținea locul lui Ra pe timpul nopții; Osiris era zeul și stâpânul pământului și al recoltelor și totodată judecătorul celor morți; Seth era zeul războinic, dușmanul lumii și ucigașul lui Osiris (fratele său); Isis (soția lui Osiris), Ptah, Amon, Hathor, Anubis, sunt numele altor zeități adorate de vechii egipteni, lista putând continua.

Capul zeului Osiris (595-525 î.Hr.)

Templele erau locașurile de cult ale egiptenilor și totodată locuințele zeilor. Aici aveau voie să intre doar preoții care aprindeau focul sacru și uneori faraonul, căci templul nu era destinat ceremoniilor publice. Statuia zeului, care era adorată zilnic în templu, era scoasă afară doar la marile sărbători și la procesiuni.

Cultul morților este fără doar și poate însă aspectul cel mai important al religiei vechilor egipteni. Potrivit credinței egiptene omul era compus din trei părți: corpul (material), sufletul (imaterial, invizibil) și elementul „Ka” (principiul vital). Ka îl însoțea pe om – potrivit concepției egiptene – pe durata întregii sale vieți, iar după moartea acestuia el continua să supraviețuiască și să-l protejeze. Pentru a putea să își îndeplineasc...