Califatul drept/ortodox

La moartea sa, Mohamed nu și-a desemnat succesorul. Cei care solicitau să îi urmeze în funcția de conducător erau socrul și ginerele său. În funcția de calif va fi ales Abu Bakr (632 - 634), socrul lui Mohamed. Califul era totodată „imam” (șef religios) și „emir” (comandant militar). Acesta va fi căpetenia care va purta poporul arab pe culmea cuceririlor din Orientul Mijlociu, supunând Yemenul și declanșând cucerirea teritoriilor Bizanțului.

Succesorul său, al doilea calif, va fi Omar I (634 - 644), cunoscut ca și fondator al imperiului islamic. Între anii 635 și 637 arabii vor cuceri Siria, Palestina, Damascul și Ierusalimul. Apoi Omar I va anexa imperiului islamic și Egiptul, între 639-641 și Irakul, între 640-644. În anul 644 Omar I este ucis, următorul calif fiind Osman (644-656). Acesta s-a preocupat îndeosebi de politica internă a statului arab, aflat sub presiunea a numeroase frământări și tensiuni. În anul 651 arabii cuceresc Persia.

În anul 653 califul Osman se preocupă de redactarea Coranului, așa cum îl cunoaștem în forma actuală. Califul Osman își găsește sfârșitul prin asasinare, în 656. Urmează la tron al patrulea calif, pe nume Ali (656 – 661), ginerele lui Mahomed. Pe...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in