Ideologia imperială și diplomația bizantină

După cum am putut remarca deja, în istoria Imperiului Bizantin politicul s-a întrepătruns adeseori cu religiosul. Însă, ceea ce este deosebit de important este faptul că Bizanţul a fost practic primul mare stat care şi-a fondat existenţa sa politică pe principiile creştine.

Religia creștină a fost factorul cheie care a reușit unificarea atâtor populații și etnii. Împăratul era considerat alesul lui Dumnezeu și reprezentantul voinței divine pe pământ. În acest context, justiţia, administraţia, armata, finanţele, biserica îi erau subordonate împăratului, care reunea astfel în persoana sa ipostaza împăratului („imperator”) roman (legislator și comandant suprem al armatei), pe cea a monarhului autocrat („basileos”) și pe cea a suveranului religios (ales și reprezentant al voinței divine).

Până la dinastia macedoneană când succesiunea devine ereditară, nu exista în Imperiul Bizantin o lege prin care să fie reglementat acest aspect, al succesiunii. Era practicată asocierea la conducerea imperiului a unuia dintre fiii împăratului, care devenea astfel co-imperator și, deci, succesor. Cultul imperial dobândește valențe religioase iar ceremoniile de la palat dobândesc caracterul unui ritual religios.

Se intro...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in