Războiul de 100 de ani
Progresul centralizării statale al Franței este umbrit de izbucnirea a ceea ce s-a păstrat în istorie sub numele de Războiul de 100 de ani (1337-1453), desfășurat între vechile rivale Franța și Anglia.
La moartea lui Filip al IV-lea cel Frumos, tronul Franței le revine, pentru scurt timp, următorilor regi: Ludovic al X-lea, Ioan I supranumit Postumul, Filip al V-lea și Carol al IV-lea cel Drept, ultimul reprezentant al dinastiei capețiene.
Astfel, în 1328 tronul Franței este ocupat de Filip al VI-lea de Valois (1328-1350), supranumit Norocosul. Venirea sa la tron a coincis cu izbucnirea Marii Ciume și cu declanșarea conflictului cu englezii, datorită pretențiilor la tron emise de regele Angliei, Eduard al III-lea. Eduard al III-lea era nepot de fiică a lui Filip al IV-lea și contesta urcarea la tron a lui Filip al VI-lea. Filip al VI-lea invoca însă Legea Salică, potrivit căreia accesul la tron nu era permis descendenților de pe linia femeiască. Pe lângă acest motiv, un alt punct sensibil era cel al Flandrei, care deși se afla în posesia Franței, era dependentă din punct de vedere economic de Anglia.
În anul 1340, francezii au fost învinși în bătălia navală de la Sluys, apoi se succ...
