Apariția noilor popoare europene

Formarea unui popor este un proces lung și plin de variații care contribuie la dezvoltarea elementelor precum limba, cultura, tradițiile sau religia. Evenimente masive precum cuceriri și asimilări sau mai subtile precum imigrări sau contactul cu alte popoare, au avut un rol extraordinar de important in formarea popoarelor și culturilor pe care le cunoaștem în ziua de azi, dar și a popoarelor mai puțin cunoscute pe care le vom studia.

Vă invităm să citiți această lucrare pentru a afla detalii despre popoarele romanice/latine (spaniolii, francezii, portughezii, românii), popoarele germanice (englezii, germanii, olandezii), popoare slave (ucrainienii, cehii), popoarele fino-ugrice (maghiarii, estonienii, finlandezii), popoarele indo-europene (grecii, lituanienii, irlandezii) dar și multe altele.

Geneza noilor popoare europene din Evul Mediu este rezultatul comun al operei de cucerire și civilizatoare a Romei, la care se adaugă rolul hotărâtor am marilor migrații.

Pe locul fostului Imperiu Roman apar numeroase comunități politice ale populațiilor barbare, care preiau valorile civilizației romane, și anume ideile de stat și de drept roman sau alfabetul latin, cultura, la care putem adăuga și credința creștină. Unul din motivele asimilării culturii și civilizației romane de că...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in