Regatul Hașmoneilor

În preajma anului 167 î.Hr., evreii au pornit o serie de revolte împotriva stăpânirii greco-siriene, datorită presiunii tot mai mari pe care o exercita aceasta față de religia și practicile evreilor. Stăpânirea greco-siriană dorea să îi determine cu forța pe evrei să aducă ofrande zeităților grecilor în templele lor. Răscoala a fost condusă de sacerdotul evreu Matitiahu Hașmonai și familia lui. Fiii lui au fost porecliți macabei (Makabim-viteaz în luptă) pentru că aceștia s-au luptat eroic și au condus pe evrei la victorie și i-au eliberat de sub stăpânirea greacă.

Unul dintre ei fiii lui Matitiahu HaHașmonai, și anume Șimon, este socotit fondatorul Regatului Evreiesc, numit Yehuda. Cu toate că el este fondatorul regatului evreiesc,nu acceptă titlul de rege. Șimon a fost în plan religios, un mare sacerdot și prim-conducător (întâi-stătător), pe plan politic. Cei care și-au luat titlul de rege au fost urmașii lui. Regatul hașmoneilor s-a aliat cu Imperiul Roman, romanii mărindu-și astfel influența în zonă. Această influență crește, culminând cu debarcarea în țară a legiunilor lui Pompei în anul 63 î.Hr. Acest eveniment a marcat transformarea regatului într-o țară supusă (vasală) roma...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in