Situația Țărilor Române după anul 1848

Convenția de la Balta-Liman (1849) și Mișcarea unionistă

După intervenția militară otomană ce a pus capăt revoluției din Țara Românească, în anul 1849 Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au semnat o convenție, numită „Convenția de la Balta-Liman” ale cărei prevederi erau: numirea domnitorilor români de către Imperiul Otoman și Rusia pentru o durată de 7 ani și înlocuirea Adunărilor cu Divanuri alcătuite din boieri care erau numiți de domn, precum și reintroducerea Regulamentelor Organice. 

Domnitorii nu mai erau aleși, ci erau numiți de către țar și sultan. Au venit astfel la conducerea țării domnii regulamentari: Grigore Alexandru Ghica în Moldova și Barbu Știrbei în Țara Românească, până în 1856. În timpul domniei lor s-au continuat reformele pentru modernizarea instituțiilor țării, ei fiind adepții unui reformism al statului de tip iluminist.

Cum numeroși revoluționari au plecat în străinătate, domnitorul Moldovei (Grigore Alexandru Ghica) va permite revenirea acestora în țară, spre deosebire de domnitorul Țării Românești, care a preferat să stea departe de viitoare conflicte interne. Foștii reprezentanți și participanți la Revoluția de la 1848 vor organiza mișcarea unionistă, creând asociații și înființând reviste care militau pentru unire. De asemenea, revoluționarii au militat în timpul exilului pentru unirea românilor, mediatizând în presa și în rândul oamenilor politici din Europa doleanțele românilor.

Tratatul de Pace de la Paris (1856)

Între 1853-1856 se desfășoară Războiul Crimeei dintre Rus...