România postbelică. Stalinism și național-comunism
În această lecție vei putea citi despre România în perioada ce a urmat imediat după Al Doilea Război Mondial, perioadă în care s-a manifestat puternic regimul comunist în România.
Informații de bază
Pentru România postbelică, reprezentative sunt numele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Primul a urmat la început cu strictețe linia moscovită (stalinistă) de impunere a regimului comunist în România, dar a încercat să se îndepărteze de aceasta după moartea lui Stalin. Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea partidului comunist după moartea lui Dej, punând bazele „național-comunismului”, cu mare deschidere spre statele din Vest. Deschiderea spre Occident va fi însă temporară, întrucât începând cu anul 1974 național-comunismul alunecă din nou pe panta totalitarismului.
Regimul comunist în România va lua sfârșit în urma revoluției anticomuniste din anul 1989, iar România revine la democrație după acest eveniment.
Începuturile comunismului
Lovitura de stat de la 23 august 1944, în urma căreia mareșalul Ion Antonescu este arestat, întoarcerea armelor împotriva Germaniei și încheierea armistițiului cu Națiunile Unite vor reprezenta pentru scurt timp o speranță a lumii politice românești în restaurarea democrației interbelice. Această restaurare a democrației a devenit destul de curând evident că nu este posibilă, în condițiile ocupării teritoriului românesc de către trupele Armatei Roșii și de procesul sovietizării ce avea să ia amploare.
Partidul Comunist Român era un partid mic la momentul loviturii de stat, nu însuma mai mult de 1000 de membri. Strategia comuniștilor a vizat pătrunderea treptată a reprezentanților Partidului Comunist în guvernele ce aveau să se formeze după înlăturarea lui Antonescu.
