Formarea Țării Românești

După ce regalitatea maghiară a reușit să își impună controlul asupra Transilvaniei, aceasta va încerca să își extindă dominația și asupra regiunilor din sudul Carpaților. Dorința regalității maghiare era de a ajunge să stăpânească drumul comercial de la Dunărea de Jos.

„Diploma Cavalerilor Ioaniți” (1247)

Invazia tătaro-mongolă din anul 1241 va determina regalitatea maghiară să colonizeze cavalerii teutoni în Țara Bârsei. Cum aceștia vor manifesta anumite ambiții politice concurente, regalitatea maghiară îi va alunga pe cavalerii teutoni și va aduce cavalerii ioaniți în Banat. Astfel, „Diploma Cavalerilor Ioaniți” din anul 1247 constituie un izvor istoric deosebit de important, care prezintă realitățile social-economice și politice din cuprinsul zonei aflată între Carpați și Dunăre.

„Diploma a Cavalerilor Ioaniți” a fost acordată de către regele maghiar Bela al IV-lea și reprezintă, în esență, un fel de contract feudal cu ioaniții. Documentul descrie bogăția teritoriului acordat cavalerilor ioaniți, cu pășunile, fânețele, pădurile, iazurile și morile situate pe el și conține numeroase sfaturi. Pe lângă aspectele economice enumerate, izvorul menționează și aspecte de natură socială: „mai marii pământului” („maiores terrae”) sau țăranii („rustici”). 

Aspectul cel mai important îl reprezintă, însă, menționarea autonomiilor locale existente aici, și anume cnezatele lui Ioan și Farcaș și voievodatele lui Seneslau și Litovoi.

Figura 1. Autonomii locale în spațiul Țării Românești, Moldovei, Dobrogei și Transilvaniei (sursa: Asybaris (talk)additional editing: Miehs, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons)

Cnezatul lui Farcaș era situat în dreapta Oltului, localizat în nord, spre Vâlcea, în timp ce cnezatul lui Ioan era situat pe teritoriul fostului județ Romanaţi. Voievodatul lui Seneslau era localizat în nordul Munteniei, în timp ce voievodatul lui Litovoi se întindea în depresiunea Târgu-Jiu şi Ţara Haţegului. Formațiunile politice și cond...