Autonomii locale și instituții centrale în spațiul românesc (secolele IX-XVIII)

Organizarea teritorială înainte de formațiunile prestatale

Retragerea aureliană din anul 271 nu a însemnat părăsirea totală a Daciei. Marea majoritate a populației romanizate și-a continuat existența pe teritoriul carpato-danubiano-pontic, procesul romanizării continuând și prin dacii „liberi” (carpii, costobocii) care nu au făcut parte din provincia romană Dacia. Pe de altă parte, populația autohtonă, daco-romană, va asimila o bună parte a valului de popoare migratoare (goții, hunii, avarii, slavii, bulgarii, turcii sau tătarii) ce aveau să pătrundă în zonă.

Structurile teritorial-administrative întâlnite în perioada în care se formează și se consolidează limba și poporul român erau obştile săteşti (aproximativ între sec. IV – sec. IX) , mai apoi grupate în uniuni de obști. Uniunile de obști au stat la baza formării formațiunilor prestatale medievale românești. .

Obștea sătească reprezintă forma de organizare socială caracteristică societății feudale românești. Membrii săi, uniți prin legături de rudenie, viețuiau pe un teritoriu vast ce permitea desfășurarea mai multor tipuri de activități specifice acelor timpuri, precum agricultura, păstoritul, pescuitul sau vânătoarea. Specific obștii sătești este munca în comun și îmbinarea proprietății private cu proprietatea comună. Conducerea obștilor era colectivă, remarcându-se însă sfatul celor bătrâni și înțelepți.

Țări, voievodate, cnezate

Din punct de vedere al organizării politice, în secolul al IX-lea - al X-lea se formează p...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in