Atitudinea statului față de Biserică în secolul al XX-lea

Din punct de vedere teologic împărțirea religiei se face generic în creștine (confesiunile ortodoxă, catolică, greco-catolică, protestantă și neoprotestantă) și necreștine (religie mozaică, mahomedană, budistă etc.). Din punct de vedere sociologic denumirea entităților religioase se face utilizând termenul generic de cult.

Am făcut această scurtă precizare pentru o mai bună înțelegere a acestei expuneri. De-a lungul timpului situația cultelor nu va fi una ideală, așa cum o întâlnim descrisă în textul constituției. Constituția considera egale toate cultele recunoscute și acorda un rol dominant Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de biserică națională. Un rol privilegiat deținea Biserica greco-catolică. Culte istorice erau considerate biserica catolică, reformată, mozaică și mahomedană. Cultele neoprotestante erau împărțite în îngăduite și interzise. Fiind reprezentate în Senat, principalele culte dobândeau astfel o reprezentare politică.

Statul român a susținut până la un moment dat bisericile și a sprijinit cultele ...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in