Protectorat religios și identitate culturală în Europa și spațiul românesc

De ce studiem tema protectoratului religios și a identității culturale în Europa și spațiul românesc?

Este important să cunoaștem evoluția în timp a raportului dintre autoritatea laică și autoritatea religioasă, întrucât acest proces a stat la baza evoluției formelor politice europene. Identitatea culturală a unei persoane sau a unui popor este dată și de apartenența sa/lui la o anumită religie, astfel încât de-a lungul timpului biserica a fost o instituție cu un rol deosebit de important în ceea ce privește păstrarea și afirmarea identității culturale și naționale.

Separarea dintre autoritatea laică și cea bisericească s-a produs spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind influențată de Iluminism și de mișcările politice revoluționare ce au cuprins Franța și mai apoi celelalte state.

Desfășurarea în timp a raportului dintre autoritatea laică și autoritatea religioasă a fost cea care a stat la baza evoluției formelor politice europene, destul de nestatornice de altfel.

Protectorat și identitate creștină la începuturile modernității

Identitatea culturală a unei persoane sau a unui popor este dată și de apartenența sa/lui la o anumită religie, astfel încât de-a lungul timpului biserica a fost o instituție cu un rol deosebit de important în ceea ce privește păstrarea și afirmarea identității culturale și naționale.

În Evul Mediu putem discuta de o dublă identitate, cea religioasă și cea socială. Societatea era „cetatea lui Dumnezeu”, împărțită în cele trei mari categorii rigide, imuabile: ordinul/starea celor care se roagă (rogatores) - clerul, a celor care luptă (beliatores) - cavalerii și a celor care muncesc (laboratores) – țăranii. Termenul de „națiune” (natio) a dobândit astfel o conotație strâns legată de apartenența la o anumită categorie socială, deținătoare a numerose privilegii. Ilustrativ în acest sens este exemplul Transilvaniei după răscoala din 1437, prin alianța celor trei categorii sociale privilegiate de aici (ungurii, sașii și secuii) - Unio Trium Nationum.

Creștinismul și religia în general au avut o importanță deosebită în stabilirea succesiunilor, granițelor regatelor și a evenimentelor ce au marcat mileniul trecut. În această pagină vom discuta despre rolul pe care l-a avut creștinismul și modurile în care acesta a fost folosit de către regi sau împărați pentru a-și extinde influența sau pentru a cuceri noi teritorii, acesta fiind liantul care a dus la solidificarea statelor Europene din aceasta perioada.

Însă această supremație ecleziastică asupra celei laice nu va fi de lungă durată. Biserica va primi o gravă lovitură de la regele Franței, Filip al IV-lea cel Frumos (1268 -1314), care va reafirma supremația autorității laice asupra celei bisericești obligând papalitatea să își mute sediul de la Roma la Avinon. Această decizie, precum și alte evenimente care scot evidenta conflictul dintre autoritatea ecleziastică și autoritatea laică duc la numeroase schimbari în cadrul statelor Europene, precum și a modului de perceptie al identitatii europene.

Urmând cursul evenimentelor de-a lungul anilor, putem vedea clar definitivarea acestei rupturi dintre identitatea bazată pe religie și cea bazată pe cultură și tradițiile comune, cu ajutorul a câtorva evenimente majore care își pun amprenta asupra evoluției acestui proces, descrise în acest capitol.

Pentru a afla mai multe despre creștinism, văzut ca și liantul Europei, despre conflictul autoritatea ecleziastică versus autoritatea laică dar si despre evoluția religiei și a identității culturale în secolele al XVIII-lea - al XX-lea, te invităm să arunci o privire peste capitolul "Protectorat religios și identitate culturală în Europa și spațiul românesc. Statul, biserica și diaspora". Spor la învățat!