Războiul Crimeii (1853-1856). Congresul de pace de la Paris (1856)

Influența Rusiei și rolul Marilor Puteri

În ce privește Ţările Române, Rusia a început să devină un pericol iminent odată cu secolul al XVIII-lea. Acest fapt s-a datorat decăderii Imperiului Otoman, dar și politicii țariste de extindere a sferei de influență asupra Balcanilor. Deși Rusia a contribuit la elaborarea și implementarea Regulamentelor Organice (1831-1832), documente care au contribuit într-o anumită măsură la modernizarea Principatelor, relațiile cu Rusia au fost mai tot timpul reci. Anexarea Basarabiei în 1812, înfrângerea revoluţiei române de la 1848 şi ocupaţia ruso-turcă a spaţiului românesc la sfârşitul revoluţiilor a făcut ca interesele Rusiei să fie considerate mai periculoase pentru evoluția politică românească decât Imperiul Otoman.

Marile Puteri (Franţa, Marea Britanie, Rusia, Turcia, Austria, Prusia, Sardinia) au încercat să mențină echilibrul în zonă și să împiedice prăbușirea totală a Imperiului Otoman. În acest context, ambițiile românilor legate de făurirea unui stat național și mai târziu de câștigarea a independenței au început să fie din ce în ce mai realiste. Prin granția colectivă a Marilor Puteri, Principatele au reușit să manipuleze contextul internațional favorabil în interes propriu și au putut astfel să realizeze actul de unire de la 1859. La fel a fost și în cazul obținerii independenței, deși România nu se mai afla sub garanția Marilor Puteri odată cu trecerea armatelor rusești la Sud de Dunăre în primăvara anului 1877. 

Până la începutul secolului al XX-lea, aproape toate popoarele din inter...

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in