Planul Marshall

Contextul economic și politic în care a fost dezvoltat și scopul acestuia

Situația economică, politică și socială a Europei la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial era una foarte dificilă. Cea mai mare parte a continentului avea de înfruntat lipsa hranei, a adăposturilor și a bunurilor de consum. Infrastructura publică (drumuri, poduri, instituții) era și ea în cea mai mare parte distrusă de război. Întregul tablou reprezenta …

...

Răspunsul țărilor sub influență sovietică și Planul Molotov

Un total de 17 state au fost parte a Planului Marshall: Franța, Republica Federală Germania (RFG), Luxemburg, Italia, Portugalia, Marea Britanie, Irlanda, Islanda, Belgia, Olanda, Austria, Danemarca, Suedia, Norvegia, Elveția, Grecia și Turcia. De ce nu au participat și celelalte state europene, precum România, Ungaria, Polonia sau Cehoslovacia, în condițiile în care programul era deschis tuturor, inclusiv URSS-ului? 

Oferta americanilor a fost privită cu suspiciune de URSS încă din timpul negocierilor,  fiind bănuiți că încearcă să atingă supremația mondială prin intermediul Planului Marshall. Abordările din sfera politică și economică ale cel…

...

Consecințele Planului Marshall

În continuare poți citi unele dintre principalele consecințe ale Planului Marshall. Planul Marshall s-a dovedit a fi un adevărat succes, atât pentru SUA cât și pentru statele care au acceptat să participe. Printre consecințele Planului Marshall se numără redresarea rapidă a economiilor naționale…

Textul de mai sus este doar un extras. Numai membrii pot citi întregul conținut.

Obține acces la întregul eBook.

Ca membru al Liceunet.ro, beneficiezi de acces la întregul conținut.

Achiziționează un abonament acum

Deja membru? Log in