Identitatea națională și europeană

Conceptele de conștiință națională și identitate națională au apărut în secolul XIX, când multe popoare/națiuni făceau parte din imperii multietnice, multinaționale, dar doreau să fie independente și să formeze propriul stat. În cazul românilor, aceștia doreau ieșirea de sub influența imperiilor străine și obținerea independenței ca stat național format din regiunile istoric românești aflate atunci sub ocupație străină.

Însă, bazele acestei teme au fost puse însă din secolul XV, când cărturari români și străini au scris despre trecutul românilor și originea limbii române. Aceste scrieri despre istorie și limbă au dus la formarea unei conștiințe istorice în rândul românilor, care apoi a fost piatra de temelie pentru conștiința națională și identitatea națională a românilor. 

Identitatea națională a românilor a fost completată apoi de identitatea lor europeană.

Formarea conștiinței istorice

Unitatea românilor, originea lor și a limbii vorbite de aceștia, au constituit de-a lungul istoriei subiecte intens dezbătute în operele a numeroși autori autohtoni sau străini. Toate aceste subiecte au contribui la formarea conștiinței istorice a românilor, deoarece aceștia au fost informați cu privire la trecutul lor comun în spațiul românesc și la originea limbii românești.

Primul cărturar cu origini românești care a scris despre unitatea limbii și a poporului român,  dar și despre originea românilor a fost Nicolaus Olahus (1493-1568). Aceste informații le regăsim în lucrarea sa, intitulată „Hungaria”, redactată în limba latină și publicată la 1536. În cadrul acestei lucrări, Olahus face o descriere a celor trei state medievale românești (Țara Românească, Moldova și Transilvania), despre care spune că se află pe locul unei vechi colonii romane, denumită Flaccia, după numele generalui roman Flaccus, care ar fi rămas în Dacia după retragerea aureliană. Astfel, este menționat faptul că moldovenii și muntenii au aceeași limbă, religie și rit , la care se adaugă afirmația că graiul lor și al celorlalți valahi a fost cândva cel latin,  fiind încă păstrate în limbă multe cuvinte din vechime. 

Îndreptându-ne atenția spre Moldova, aici regăsim o serie de cronicari care au studiat și scris despre trecutul și originile românilor. Unul dintre aceștia este Grigore Ureche (1590-1647). Urmaș al unei vechi familii boierești, acesta a urmat studiile în Polonia, loc unde s-a  confruntat pentru prima dată  cu problema istoriei și originilor poporului român. „Letopisețul Țării Moldovei”, una dintre primele opere  scrise direct în limba română (până atunci se obișnuia să se scrie în limba slavonă), prezenta istoria Țării Moldovei de la descălecatul lui Dragoș până la Aron Vodă, fiul lui Alexandru Lăpușneanu. 

Pe lângă descrierea trecutului, Grigore  Ureche a subliniat importanța istoriei ca domeniu de studiu, încercând să aducă dovezi în favoarea susținerii originii latine a poporului și a limbii române, dar și  în favoarea  unității de neam a tuturor  românilor, aflați la acea vreme în state diferite.  Studiul limbii la...