Sistemul electoral din România între 1918-1938 și dinamica partidelor politice

Viața politică a româniei a prins avânt în urma Primului război mondial, odată cu reforma electorală, fiind introduse principiile de vot universal, egal, direct, secret și obligatoriu.

În această lecție vom studia cum a evoluat viața politică între anii 1918 și 1938, concentrându-ne în special pe partidele politice, reprezentanții acestora și dinamica lor în ringul politic nou-apărut.

Vă invităm să citiți această lucrare pentru a avea o înțelegere în detaliu a sistemului electoral din România în urma primului război mondial și pentru a putea lua nota dorită în orice examen sau test pe această temă. Spor la citit!

După încheierea Primului Război Mondial se remarcă schimbări importante în viața politică românească, dintre aceste schimbări cele mai notabile fiind reforma electorală și reforma agrară. Reforma electorală va introduce astfel votul universal, egal, direct, secret și obligatoriu pentru cetățenii de sex masculin având vârsta de peste 21 de ani. România va acorda drept de vot femeilor abia după al Doilea Război Mondial.

Semnarea de către regele Ferdinand la data de 14 noiembrie 1918 a Decretului-lege cu privire la reforma electorală va pune capăt sistemului de vot cenzitar ce data din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Această schimbare va avea două consecințe majore, și anume:

• creșterea numărului electorilor 
• dispariția de pe scena politică a Partidului Conservator
• se va consolida Partidul Național Liberal și vor apărea partide noi precum Partidul Național Țărănesc (care devine al doilea partid ca importanță politică, prin fuzionarea Partidului Național Român din Transilvania cu Partidul Țărănesc), Partidul Poporului, Liga Apărării Național-Creștine (LANC), Partidul Comunist (1921) ș.a.

Astfel, în practicarea democrației românești în perioada interbelică reprezintă o constantă faptul că acel guvern care organiza alegerile reușea să își asigure o majoritate confortabilă. Pluripartidismul de pe scena politica românească era însă șubrezit de certa dominanță a celor două mari partide ale vremii: Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc. În acest context al preeminenței liberale s-a vorbit chiar de o „dictatură în forme democratice”. Deși la alegerile din 1919 sau 1937 liberalii nu au reușit să își însușească o majoritate confortabilă, Partidul Național Liberal a reușit să domine viața politică românească chiar și din culisele opoziției.

Campaniile electorale din perioada interbelică au fost presărate de nenumărate evenimente legate de confruntările dintre partidele politice. Fiecare partid politic ducea o luptă acerbă în a convinge alegătorii că el este partidul care se preocupă cel mai mult de interesul țării și al națiunii, din această luptă nelipsind uneori nici abuzurile și corupția. În anul 1926, la sfârșitul mandatului, guvernul Brătianu vota noua lege electorală, care favoriza în fapt partidele mari, urmărind stabilitatea regimului democratic românesc și fărâmițarea excesivă a partidelor.

Perioada interbelică este perioada în care populația de pe teritoriul României devine activă politic într-o mai mare măsură, numărul electorilor crescând de la aproximativ 100 000 alegători direcți și 1 000 000 indirecți - câți erau în 1911 la 3 000 000 alegători în anul 1920, toți cu vot direct. Un alt aspect care nu trebuie pierdut din vedere este faptul că majoritatea populației (80%) viețuia în mediu rural, lucru ce se va reflecta în programele politice ale partidelor vremii. Un alt aspect important care marchează viața politică și sistemul electoral din perioada interbelică îl constituie dispariția Partidului Conservator de pe scena politică, atât a Partidului Conserva...