Fundamentalismul islamic

Ca mișcare politico-religioasă islamismul se manifestă în statele arabe din anii 1970, fiind inspirată din Mișcarea Fraților Musulmani/Frăția Musulmană. Această Mișcare a Fraților Musulmani a luat ființă după Primul Război Mondial, în 1928 în Egipt. Ea prevede islamizarea instituțiilor statului și a dreptului și respinge modernizarea societății și modelul occidental. O cauză a apariției acestei mișcări este și pierderea bunăstării de altădată a statelor musulmane în urma colonizării, la care se adaugă criza economică și confruntarea cu civilizația occidentală, creștină. În acest context islamul va îmbrăca forme radicale și se impune aducerea în discuție a termenului de fundamentalism. Așadar, regimul fundamentalist transformă religia în ideologie și totodată subordonează politicul în favoarea religiosului. Adepții șiismului iranian cred că puterea politică este în totalitate apanajul conducătorului religios (imam), care întrunește în persoana sa atât funcția teologică, de mare preot, cât și pe cea juridică, legislativă, executivă și militară.

Militanții islamiști s-au infiltrat în întreaga lume în rândurile populației civile în ultimii ani și reprezintă o mărturie tristă a practicilor violente islamice, acțiunilor teroriste ale acestora căzându-le victime personalități politice sau sute de oameni nevinovați. Astfel, musulmanii au organizat numeroase mișcări teroriste: mișcarea Hamas - Mișcarea de rezistență islamică în Palestina sau mișcarea Statul Islamic din Irak și Siria  - ISIS. În cadrul acestora sunt pregătiți pentru djihad („războiul sfânt islamic”), prin  antrenamente aspre și inumane, chiar femei și copii. Momente tragice în care s-a manifestat fundamentalismul islamic sunt reprezentate de evenimente precum atacul asupra pelerinilor de la Mecca din anul 1979 sau, mai recent, evenimentul de la 11 septembrie 2001 când, în urma atacului terorist de la World Trade Center (Washington, SUA) și-au pierdut viața mii de oameni, alte câteva mii fiind grav rănite. Europa a reprezentat și ea o țintă pentru numeroase atacuri, precum cel din 11 martie 2003 de la Madrid, cel din 7 iulie 2005 de la Londra, exemplele putând continua și în perioada recentă: 19 decembrie 2016 Germania, 26 iulie 2016 Franța ș.a.

Consecutiv acestei expansiuni agresive a islamului și a implicării acestuia în terorismul internațional s-au emis teorii potrivit cărora doctrina care stă la baza islamismului este incompatibilă cu democrația și cu valorile unei societăți liberale.           

Un alt termen care se impune a fi luat în considerare este cel al intoleranței religioase. Termenul este îndeobște utilizat pentru a desemna un fenomen care se opune libertății religioase a persoanei. Astfel, în lumea contemporană există regiuni unde confruntările ideologice îmbracă forme violente, precum în Irlanda de Nord, India, Iran ș.a. Astfel, în Irlanda de Nord, pe fondul unei populații predominant protestante au loc uneori confruntări violente cu credincioșii catolici, minoritari. În India se înregistrează confruntări între hinduși și musulmani. În Siria au loc confruntări între majoritatea sunnită și minoritatea șiită (alawită). Libanul este un alt exemplu în care neînțelegerile au îmbrăcat o formă violentă după anul 1975, datorită fragmentărilor etnice și religioase. Iranul, arogându-și dreptul de susținător al mișcării de răspândire a islamului în întreaga lume, a intervenit în conflictul din Liban și a susținut războiul împotriva Irakului.

Statele se împart așadar, în țări în care domină sincretismul - precum Japonia, țări în care libertatea credinței este legiferată – exemplul statelor europene sau țări în care domină intoleranța religioasă precum statele arabe. În zilele noastre, deși există o multitudine de credințe religioase, se constată o scădere a numărului de credincioși practicanți. Oamenii se autodeclară credincioși sau agnostici, atei. Pe de altă parte, a crescut importanța practicilor ezoterice, a tehnicilor de meditație, yoga, astrologiei etc. - cunoscute ca practici parareligioase.